Poezia - Fata pe care-o iubesc

Fata pe care-o iubesc e frumoasă
Şi-aş vrea să vi-o descriu:
Ea are-n privire-adâncimi de abis
Şi ochii-i sunt verzi-cenuşiu!
Fata pe care-o iubesc e frumoasă
Şi-i greu s-o cuceresc,
E cea care-atunci când păşeşte pe stradă,
Toţi se întorc şi-o privesc!
Fata pe care-o iubesc e frumoasă,
Şi dragostea mea tot creşte,
O văd foarte rar, fiindcă stă cam departe,
Şi ea nu prea mă iubeşte...

Poezia el si ea

Ea a venit fără ocol,
A lăsat hainele în hol,
El de-atâta timp o aştepta,
S-a oprit şi s-a uitat la ea...
Ea a vorbit foarte puţin,
Şi asta - după nişte vin,
El n-a vorbit, dar a ascultat,
Îl trăda doar braţul încordat...
Ea l-a privit o clipă,
El s-a uitat la ea,
Ea l-a privit,
El a clipit
Şi probabil c-afară ningea...
Ea a plecat privind în sus,
A deschis uşa şi s-a dus,
El a rămas nedumerit,
A întors doar capul şi-a privit...
Ea a păşit pe trotuar
Cu mâinile în buzunar,
El uşa-n urma ei a-nchis
Şi-a clipit din ochi ca dup-un vis...
Ea l-a privit o clipă
El s-a uitat la ea
Ea l-a privit,
El a clipit,
Ştiind că n-o va mai vedea,
Şi probabil c-afară ningea...

Poezia - Ca nisipul femeile sunt

Bărbaţii-s făcuţi din carne,
Femeile - din oţel,
Ar fi trebuit să fie invers,
Dar Dumnezeu mai greşeşte şi el...
Femeile zic că-s din carne,
Bărbaţii că-s din oţel,
Şi de-aia e noaptea-ntuneric
Şi viaţa e un hotel...
Ca nisipul femeile sunt,
Le ia pe sus orice boare de vânt
Şi-napoi nu mai vin nicicând...
Ca nisipul femeile sunt!
Au camere mari, cu multe oglinzi,
Ca-ntr-o plasă în ele te prinzi...
Când sub pătura moale te-ntinzi
Nici nu ştii cât de adânc te prinzi!
Au ochi să te-oprească,
Şi-aceiaşi ochi să te gonească
Curând...
Ca nisipul femeile sunt...

Poezia Vecinele mele 1,2,3

Cristina stă la etajul întâi,
Da' ţine regim şi mănânca doar orez şi gutui!

Angela locuieşte la doi,
Stă toată ziua-n uşă şi-nvârte o mie de ploi!

Etajul trei e ocupat
De-o fată care are-un nume ciudat,
Nimeni nu ştie precis cu ce se-ocupă ea;
O văd câteodată cum stă la fereastră şi bea...
Apă!

La ultimul etaj, uite-acolo stau eu,
Da' pân-ajungi la mine, e foarte, foarte greu:
Până treci de unu,
Până treci de doi,

Poezia - Blues şi mai liric

În loc să fii frumoasă
Şi să-mi zâmbeşti,
De câte ori vin acasă
Uşa-n nas mi-o trânteşti...
Spune-mi, ce-i cu tine dragă,
De ce te superi aşa de rău?
Am băut un păhărel,
Unul singur, zău...

Las' că ştiu, aşa eşti tu,
Mă bagi în sicriu,
Deşi zici că nu, aşa faci de când te ştiu!
Mă-ntrebi ce-am făcut cu banii,
De parcă i-aş fi zvârlit pe geam!
Păi, dacă beam de toţi banii,
Spune-mi, u-u-unde ajungeam?

Am două'ş'cinci de lei - nici un leu în plus.
Ce-am făcut cu ei?
Nu ştiu, zău, s-au dus:
Aveam o sută, zău c-o sută aveam...
Aveam o sută, u-u-uite că n-o mai am!

Mai bine lasă-mă să dorm,
Mă simt minunat,
Scoate-mi cravata
Şi-ajută-mă s-ajung în pat!
Mâine dimineaţă
Am să-ţi promit lumea-ntreagă
Şi am să spun că nu mai fac
Niciodată, dragă...

Alexandru Andrieş - Rochia ta

Aseară, cineva
Mergea pe stradă în rochia ta...
M-am uitat bine, da' nu erai tu în ea!

Aseară, cineva
Mergea pe stradă în rochia ta...
Şi lângă ea, altcineva
O ţinea de mânecă şi de bretea...
Sper pentru tine că nu erai tu în ea!

Aseară, cineva
Mergea pe stradă în rochia ta...
Letiţia,
S-anunţăm miliţia!

Poezia Balaurul verde de Alexandru Andrieş

Pe o câmpie, un balaur verde
De o mie de ani domniţe fura.
Avea un castel şi acolo, probabil, le încuia.
Dar Făt-Frumos cu sabia de piatră
Fără-ntârziere fu informat,
Încălecă, ziua bună îşi luă şi porni imediat.
Porni la luptă, păi sigur că da!
Balaurul verde de departe îl vede
Şi imediat îşi face un plan,
Dar îl mai lasă să se apropie preţ de un an.
Apoi îl înşfacă fără vorbă multă
Şi-i strigă în faţă:
"Ce vrei, ce pofteşti?"
Făt-Frumos îi răspunde abil, evaziv: "Mata cine eşti?"
"Cine eşti dumneata?
Cine eşti dumneata, spune
Cine eşti dumneata? Cine te crezi?
Cine eşti dumneata? Spune dom'ne, spune cine eşti, da?"
Cine eşti dumneata?"
Balaurul spune : "Păi eu sunt balaur
Şi domniţe fur de o mie de ani,
Da-n timpul meu liber mai muncesc pe ici-colo, mai fac nişte bani.
Pe ele le ţin în castel, vezi bine,
Le dau drumul în curte când se încălzesc
Le dau educaţie, masă şi casă, şi le şi iubesc!"
Spunea balaurul, uite-aşa spunea...
"Da' mai vreau să ştiu", Făt-Frumos îl întreabă,
"Dacă sunt libere să facă ce vor,
Să se-organizeze, să ţină şedinţe, să muncească cu spor?"
"Vai, cum să nu?", balaurul spune,
"Le-am dat voie să aibă Comitet de Apel,
Când nu le place treaba cum merge, mă anunţă prin el".
Spunea balaurul.
"Acum să ştii", Făt-Frumos mai zice,
"Să te-omor venisem, drept să îţi spun,
Dar n-o mai fac, fiindcă văd că eşti un balaur bun! Bun?
Aici voi rămâne, ca să mă asigur
Că în timp nimic nu se va schimba,
Şi-n ceea ce priveşte domniţele multe, te voi ajuta!
Să nu te gândeşti la ceva necinstit,
Pe poziţii vom fi de egalitate
Şi-n ceea ce priveşte domniţele multe... jumate-jumate!"
"Eu voi fura domniţe", balaurul spune,
"Iar tu în castel le vei păzi,
Productivitatea întregii-întreprinderi astfel va spori!"

Haiducul ca transformant

I-adună Vasile pe boieri în casă,
Le dă de băut şi le zice "E groasă!
Tovarăşul haiduc ne ţine în teroare,
Conştiinţa ţărănimii prinde aripioare,
Situaţia devine îngrijorătoare,
Aşa că vă rog să propuneţi
Măsuri de rigoare!"
Boierul Căianu se ridică-n picioare,
Zice "Situaţia nu-i gravă, cum, desigur, pare;
Tovarăşul haiduc tre' să aibă un viciu,
Fata mea e gata pentru sacrificiu,
De doi ani aşteaptă, dar a pus o condiţie :
Să fie ajutată-n acţiune şi de către miliţie".
Se aşează Căianu, se ridică Grigore,
Zice :"N-avem timp, tovarăşi, de-acţiuni minore,
Propun să tocmim o ceată domnească
Care să-l înşface şi să-l lămurească.
În sprijinul propunerii aduc acest cufăr
Şi-argumentul că-l cunosc personal,
Şi că nu pot să-l sufăr!
Nu pot să-l sufăr!"
"Să nu ne pripim cu astfel de brutalisme",
Intervine Rotter, scârţâind din cizme:
"Tovarăşul haiduc pare om educat,
Precis că nu-i convine-un astfel de trai agitat...
Pun pariu că la mijloc e un ghişeft barosan
Şi că precis câştigă mult mai mult
Decât câştigăm noi, pe an!".
"Concluzionând", Vasile intervine:
"Sunt trei propuneri, dac-am înţeles bine:
Fata Căianului să-l lămurească
Sau să-l convingă o comisie domnească.
În ceea ce mă priveşte pe mine,
A treia propunere mai mult îmi convine
Şi propun ca soluţie haiducia, precis
Vom fi mult mai bogaţi, cum bine Rotter a zis,
Başca avantajul pe care-l neglijaţi:
De a fi, de popor, în folclor cântaţi,
Plus surpriza că tovarăşul haiduc
Se va trezi peste noapte concurat de-un grup
Care, din punct de vedere social,
Va fi catalogat pozitiv,
Reprezentând Noul Val!"

Alexandru Andries Imn

Mă durea capul cumplit,
Într-o farmacie am nimerit.
Vroiam piramidon şi aspirină
Dar nu mai aveau decât în vitrină,
De reclamă,
Şi-alea de ghips,
De bună seamă...
"Poate-aveţi algocalmin?"
Mă durea fruntea, simţeam că leşin.
Farmacista m-a recunoscut
Şi-a zis: "Hei, nu cumva te-am văzut,
Cu-o chitară
La televizor,
Aseară?"
"Nu eram eu", am insistat,
"Deşi lucrul poate vi se pare ciudat.
M-am uitat şi eu la televizor
Şi de ciudă am simţit că mor:
Schimbasem canalul, cu sonorul la zero,
Era Mironov,
Făcea reclamă la Dero".
"Aşa e!", a zis ea,
"Cum de te-am putut confunda?
Ăla avea un text interesant,
Se vedea cât de colo că-i scris de-un savant.
Folosea rime integre,
Vorbea de pulsari
Şi de găuri negre."
"Doamnă", i-am zis, "problema mea
E mult mai simplă decât aşa ceva!
Eu vreau o pastilă, ceva uşor,
Mă doare capu-ngrozitor!"
Şi ea zâmbeşte,
Şi zice:
"Poate că-ţi creşte!"
"Pastilă", mai zice, "zău că ţi-aş da,
Dac-aş fi sigură că te-ar ajuta.
Da' mai bine ia o alifie,
Crede-mă, lucrez într-o farmacie.
E mult mai bună:
Te ţine-o lună
Şi face şi spumă!"
"Nu, mulţumesc", am zis şi-am plecat.
Era noapte, aşa că m-am culcat,
Am visat că a doua zi
Toată lumea cumpăra alifii
Şi cum m-am trezit
La farmacie-am fugit:
Alifii - o grămadă,
Da' era deja coadă.
M-am aşezat la rând cuminte,
Altceva mai bun nu-mi dădea prin minte.
Cel de lângă mine mi-a tras un cot
Şi-a zis "Bă, dacă vrei compot,
Păi să ştii că se dă vizavi!
Aici se dau alifii..."
I-am zis: "Şi ce părere ai, coane,
Alifia asta o fi doar pentru cucoane?"
El zice: "Nu ştiu" şi dup-aia zâmbeşte:
"Doar dacă nu cumva o mirosi a peşte!"
Auzi ce vorbeşte:
Păi de unde peşte?

Ioan Alexandru - Izvorul

Izvorului asemeni sunt si eu
Cutremurat sub stelele de vara
Cu cat e cerul mai fara de vant
Cu-atat launtrurile mele se-nfioara

Nu dinafara-i zvon ce ma framanta
Nici din adancuri nici de sus
O umbra s-a desprins din slava
Icoana ei in mine a apus

Din ce in ce sunt cercuri mai adanci
Si mai departe horele pe ape
S-a desteptat in mine un izvor
Ce nu-l mai pot cuprinde si incape.

Cerul si pământul

Trece-vor graiurile universului
Se va stinge-n tarana seara
Pamantului. Lampile vor orbi
Si-n vazduh va amuti larma
Cucuvailor. Vulturii se vor retrage
In nevazut si taria vederii
Se va preface-n amurg. Toate
Se vor aduna in acea matca
Usoara de nimic din care
Smulse-au fost de Duh la inceputuri.
Atunci te voi vedea pe Tine
Cum ma vezi si ne-om cunoaste
Indeaproape cuvant din cuvant
Putere din putere. Dimineata fi-va,
Fi-vor ani fi-va si reveni-vor blande
-N vested vant aprinsele tulburatoarele zari
Ce ne hraneau nadejdea altadata.
Pamant si cer vor trece ca o facla
Din umbra sfantului mormant
Ramane-va lumina din vapaie
Ramane-va uitarea din cuvant
Ramane-va iubirea iubitoare
Din saraciile ce sunt.

Poezia Iubirea de Ioan Alexandrescu

Partasi suntem multor iubiri
Una singura e implinire
Celelalte numai presimtiri
Pana dam in inima de Mire

Impodobit cu-nfatisarea Lui
Dinspre inviere rasarinda
Pe cat in lacrimile orisicui
Voi ravni iubirea sa-si aprinda

Ce exista sa iubesc nespus
Oceanul stingerii de sine
Sa rodeasca-n cele care nu-s
Rasaritul ce le apartine

Poezia Psalm

Oriunde plec Tu esti mereu cu mine
Unde-as fugi sa nu pot fi ajuns
Sunt singur e noapte vinsa ma ruine
Nelegiuri cu cate te-am strapuns

De fata Ta nimic nu ma ascunde
Oriunde cer azil sunt prigonit
Oceanul nu are indestule unde
Sa-mi dea odihna nemarturisit

Nici lacrimile nu ma mai incearca
De teama Ta si ele-au amutit
Pounca-ai pus in toate sa ma-ntoarca
Sa ma predea unde te-am pangarit

Stiu ca o faci din mila Ta cea mare
Ce nu iti da odihna sa ma uiti
Sa-mi treaca zilele fara lucrare
Cu fata Ta de-acuma ma confrunti

Ion Alexandru - Pruncii mei

Sa pot scrie imne pentru tara
Ingenunchi in fiecare seara
La lumina lampii de oloi
Am nevoie pruncii mei de voi

Sa luam de dincolo putere
Suferintele intru-nviere
Cu rabdare-n lacrima sa tes
Peste bruma noastra de cules

Poezia Cina de Ioan Alexandru

Vine un musafir la noi in casa
Aducator de har orice strain
Il vom pune in frunte la masa
Linga piine si vin
Cat ne este vatra de saraca
Pe cat suntem de multi linga foc
Ii place lui Dumnezeu sa petreaca
Cu noi la un loc
Faramiturile-astea putine
Trebuie sa le-mpartim chibzuit
Sa ramana cosurile pline
Din cat a prisosit
Fiece casa-mparatie
Fiece masa prestol
Prin fiecine poate sa vie
De cand mormantul e gol

Baba Cloanţa de Vasile Alecsandri

Şede baba pe călcâie
În tufărul cel uscat,
Şi tot cată ne-ncetat
Când la luna cea bălaie,
Când la focul cel din sat.

Şi tot toarce cloanţa, toarce,
Din măsele clănţănind
Şi din degete plesnind.
Fusu-i repede se-ntoarce,
Iute-n aer sfârâind.

"Fugi, Urâte! baba zice,
Peste codrul cel frunzos,
În pustiu întunecos!
Fugi, s-alerge-acum aice
Dragul mândrei, Făt-Frumos.

De-a veni el după mine
Să-1 iubesc eu, numai eu,
Dare-ar Domnul-Dumnezeu
Să-i se-ntoarcă tot în bine,
Cum se-ntoarce fusul meu!

Iar de n-a vrea ca să vie,
Dare-ar Duhul necurat
Să fie-n veci fermecat
Şi de-a Iadului urgie
Vecinic să fie-alungat!

În cap ochii să-i se-ntoarcă
Şi să-i fie graiul prins,
Iar Satan, c-un fier aprins,
Din piept inima să-i stoarcă
Şi s-o ardă-n foc nestins!

Fiară-Verde să-1 gonească
Cât va fi câmp de gonit
Şi lumină de zărit.
Noaptea încă să-1 muncească
Sânge-Roş şi Hraconit!"

Toarce baba, mai turbată!
Fusu-i zboară nevăzut,
Căci o stea lungă-a căzut,
Pe lună s-a pus o patâ
Şi-n sat focul a scăzut:

"Dragă puiule, băiete,
Trage-ţi mâna din cel joc
Ce se-ntoarce lângă foc,
Ş-ochii de la cele fete,
Cu ochi mari, făr' de noroc.

Vin' la mine, voinicele,
Că eu noaptea ţi-oi cânta,
Ca pe-o floare te-oi căta,
De deochi, de soarte rele,
Şi de şerpi te-oi descânta.

Vai! din ziua cea de vară
Când, prin luncă rătăcit,
Cântai Doina de iubit,
Cu-a mea inimă amară
Sufletu-mi s-a învrăjbit!

Adă-mi faţa ta voioasă
Ş-ai tăi ochi de dezmierdat,
Că mă jur în ceas curat
Să-ţi torc haine de mătasă,
Haine mândre de-mpărat.

Vârcolacul se lăţeşte
Sus, pe lună, ca un nor,
Vin' ca pasărea-ntr-un zbor
Pân' ce viaţa-mi se sfârşeşte
Ca şi lâna din fuior."

Baba Cloanţa geme, plânge,
Căci fuiorul s-a sfârşit,
Iar voinicul n-a venit!
Mâinile cumplit îşi frânge,
Crunt strigând spre răsărit:

"Sai din hău făr' de lumină
Tu, al cerului duşman!
Tu, ce-n veacuri schimbi un an
Pentr-un suflet ce suspină,
Duhul răului, Satan!

Tu, ce stingi cu-a ta aripă
Candela de pe mormânt,
Unde zac moaşte de sfânt,
Când înconjuri într-o clipă
De trei ori acest pământ!

Vin' ca-n ceasul de urgie
Când zbori noaptea blestemând,
Ca să-mi faci tu pe-al meu gând
Că de-acum pe vecinicie
Tie sufletul îmi vând!"

Abia zice, şi deodatâ
Valea, muntele vuiesc,
În nori corbii croncăiesc,
Şi pe-o creangă ridicatâ
Doi ochi duşmani strălucesc!

"Eu pe mândru-ţi 1-oi aduce
(Zbiară-un glas ce dă fiori),
Printre şerpi şi printre flori,
La cea baltâ de mă-i duce
Şi-mprejuru-i de trei ori!"

Baba Cloanţa se porneşte
Fără grijă de păcat,
Cu Satan încălecat,
Ce din dinţi grozav scrâşneşte
Şi tot blestemă turbat.

Saltă baba, fuge, zboară
Cu sufletul după dor,
Ca o buhnă la izvor,
Şi-n urmă-i se desfăşoară
Toată lâna din fuior.

Fuge baba despletită,
Ca vârtejul fioros,
Sus, pe malul lunecos,
Şi-n tăcerea adâncită
Satan urlă furios.

Mii de duhuri ies la lună,
Printre papură zburând,
Şi urmează şuierind,
Baba Cloanţă cea nebună
Care-aleargă descântând.

Codrul sună, clocoteşte
De-un lung hohot pân' în fund.
Valea, dealul îi răspund
Prin alt hohot ce-ngrozeşte,
Dar pe dânsa n-o pătrund!

Ea n-aude, nici nu vede,
Ci tot fuge ne-ncetat,
Ca un duh înspăimântat,
Căci Satana o repede
Către ţelul depărtat.

Zece pasuri încă grele...
Mândrul că şi-a dezmierda,
Ca pe-o floare 1-a căta,
De deochi, de soarte rele
Şi de şerpi 1-a descânta.

Doi paşi încă... Vai! în lunc
Ţipă cocoşul trezit;
Iar Satan afurisit
Cu-a sa jertfă se aruncă
În băltoiul mucezit!

Zbucnind apa-n nalte valuri,
Mult în urmă clocoti,
În mari cercuri se-nvârti,
Şi de trestii, şi de maluri
Mult cu vuiet se izbi.

Iară-n urmă liniştită
Dulce unda-şi alina,
Şi în taină legăna
Faţa lunii înălbită
Ce cu ziua se-ngâna...

Când pe malu-i trece noaptea
Călătorul şuierând
Printre papuri când şi când
El aude triste şoapte
Ş-un glas jalnic suspinând:

"Vin' la mine, voinicele,
Că eu noaptea ţi-oi cânta,
Ca pe-o floare te-oi căta,
De deochi, de soarte rele
Şi de şerpi te-oi descânta!"

Vasile alecsandri poezia Andrii Popa

Cine trece-n Valea-Seacă
Cu hamgerul fără teacă
Şi cu pieptul dezvelit?
Andrii-Popa cel vestit!

Şapte ani cu voinicie
Şi-a bătut joc de domnie
Şi tot pradă ne-ncetat,
Andrii-Popa, hoţ bărbat!

Zi şi noapte, de călare,
Trage bir din drumul mare,
Şi din ţară peste tot!
Fug neferii cât ce pot,

Căci el are-o puşcă plină
Cu trei glonţi la rădăcină,
Ş-are-un murg de patru ani,
Care muşcă din duşmani,

Ş-are fraţi de cruce şapte,
Care-au supt sânge cu lapte.
Şi nu-i pasă de nimic,
Andrii-Popa cel voinic!

Căpitane, frăţioare,
Ce se vede despre soare?
Să zăresc vro patru cai!...
N-auzişi tu de-un Mihai?

Căpitane, te găteşte,
Mihai mândrul te goneşte.
Iată-1, vine ca un zmeu!
Fă trei cruci la Dumnezeu.

Cum îi vede-n depărtare,
Popa strigă-n gura mare:
"Hai la goană de neferi!
Hai la horă de muieri!"*

A zis! ţipă, se aruncă,
Trece şes, pâraie, luncă
Cu fugarul sprintenel
Şi cu hoţii după el.

Mihai mândrul vine iară,
Falnic ca un stâlp de pară,
Pe-un cal alb ce n-are loc
Şi din ochi aruncă foc.

Fug cum fuge-o o rândunică,
Fug ca fulgerul când pică,
Şi se duc voinicii, duc,
Cu urgie de haiduc!

Piept în piept!... câmpul răsună
Toţi de tot dau împreună.
Toţi la luptă-s încleştaţi,
Toţi în sânge încruntaţi.

"Ura, fraţi!" caii nechează,
Sus văzduhul scănteiază.
"Ura!" moartea s-a ivit!
Vulturu-n zbor s-a oprit!

Zi de vară pân-în seară
Dau voinicii să se piară
Şi cu fierul ascuţit,
Şi cu pumnul amorţit.

Sângele-n răni gâlgâieşte,
Glasu-n gură se sfârşeşte.
Zece-s morţi! doi încă vii,
Mihai mândrul şi Andrii.

Andrii fuge făr' de-o mână,
Prinde murgul la fântână,
Dă pieptiş, sare pe şa
Şi din gură zice-aşa:

"Zbori, copile sprintenele,
Să mă scapi de chinuri grele,
Că mă jur, de mă-i scăpa,
Ca pe-un frate te-oi căta".

Murgul sprinten se repede.
În zadar! Mihai mi-1 vede!
"Stai, hoţ-popă, dragul meu,
Să-ţi arăt cine sunt eu!"

Şi cum zice, mi-1 chiteşte,
Drept în frunte mi-l loveşte!
"Ura!" Vulturul din nori
Răcni falnic de trei ori.

Vasile Alecsandri - Strunga

În pădurea de la Strungă
Sunt de cei cu puşca lungă
Care dau chiorâş la pungă!

Sunt de cei ce-mpuşcă-n lună,
Care noaptea-n frunze sună,
Feciori de lele nebună!

Fă-te-n laturi, măi creştine,
Dacă vrei să mergi cu bine,
Să rămâi cu viaţă-n tine!

În potica fără soare
Ei te-aşteaptâ la strâmtoare
Să te prade, să te-omoarel...

În dumbrava cea vecină,
Unde buhna greu suspină,
Vezi cea zare de lumină?

Opt voinici cu spete late
Şi cu mâneci suflecate,
Stau cu puştile-ncărcate.

Trei sărutâ crucea sfântă,
Trei se luptâ greu la trâ.ntă,
Unul drege, unul cântă:

"Oliolio, ciocoi bogate!
Ici de-ai trece, din păcate,
Să-ţi arunc doi glonţi în spate.

Oliolio, mândră fetică!
De-ai veni cole-n potică
Să te fac mai frumuşică.

Că mi-i puşca hultuită.
Şi mi-i ghioaga pintuită,
Şi mi-i inima-ncolţită.

Oliolio, măi Taie-Babă!*
Căci nu şuieri mai degrabă,
Să sărim, voinici, la treabă!

Puşculiţa-mi rugineşte,
Tinta-n ghioagă se toceşte,
Murgul sare, nechezeşte!...

În pădurea de la Strungă
Ce slujeşte puşca lungă
Fără luptă, fără pungă?"

Vasile Alecsandri - Doina

Doina, doiniţă!
De-aş avea o puiculiţă,
Cu flori galbene-n cosiţă,
Cu flori roşii pe guriţă!

De-aş avea o mândrulică
Cu-ochişori de porumbică
Şi cu suflet de voinică!

De-aş avea o bălăioară
Naltă, veselă, uşoară,
Ca un pui de căprioară!

Face-m-aş privighetoare
De-aş cânta noaptea-n răcoare
Doina cea dezmierdătoare!

Doina, doinitâ!
De-aş avea o puşculiţâ
Şi trei glonp în punguliţâ
Ş-o sorioară de bărdiţă!

De-aş avea, pe gândul meu,
Un cal aprig ca un leu,
Negru ca păcatul greu!

De-aş avea vro şapte fraţi,
Toţi ca mine de bărbaţi
Şi pe zmei încălecaţi!

Face-m-aş un vultur mare,
De-aş cânta ziua, la soare,
Doina cea de răzbunare!

Doina, doiniţă!
Şi i-aş zice: "Mândruliţă,
Mă jur p-astâ cruciuliţâ
Să te ţin ca un bădiţă!"

Şi i-aş zice: "Voinicele,
Să te-ntreci cu rândunele
Peste dealuri şi vâlcele!"

Şi le-aş zice: "Şapte fraţi,
Faceţi cruce şi juraţi
Vii în veci să nu vă daţi!"

Hai, copii, cu voinicie,
Să scăpăm biata moşie
De păgâni şi de robie!