vineri, 27 februarie 2009

Poezia Psalm

Oriunde plec Tu esti mereu cu mine
Unde-as fugi sa nu pot fi ajuns
Sunt singur e noapte vinsa ma ruine
Nelegiuri cu cate te-am strapuns

De fata Ta nimic nu ma ascunde
Oriunde cer azil sunt prigonit
Oceanul nu are indestule unde
Sa-mi dea odihna nemarturisit

Nici lacrimile nu ma mai incearca
De teama Ta si ele-au amutit
Pounca-ai pus in toate sa ma-ntoarca
Sa ma predea unde te-am pangarit

Stiu ca o faci din mila Ta cea mare
Ce nu iti da odihna sa ma uiti
Sa-mi treaca zilele fara lucrare
Cu fata Ta de-acuma ma confrunti

Ion Alexandru - Pruncii mei

Sa pot scrie imne pentru tara
Ingenunchi in fiecare seara
La lumina lampii de oloi
Am nevoie pruncii mei de voi


Sa luam de dincolo putere
Suferintele intru-nviere
Cu rabdare-n lacrima sa tes
Peste bruma noastra de cules

Poezia Cina de Ioan Alexandru

Vine un musafir la noi in casa
Aducator de har orice strain
Il vom pune in frunte la masa
Linga piine si vin
Cat ne este vatra de saraca
Pe cat suntem de multi linga foc
Ii place lui Dumnezeu sa petreaca
Cu noi la un loc
Faramiturile-astea putine
Trebuie sa le-mpartim chibzuit
Sa ramana cosurile pline
Din cat a prisosit
Fiece casa-mparatie
Fiece masa prestol
Prin fiecine poate sa vie
De cand mormantul e gol

miercuri, 25 februarie 2009

Baba Cloanţa de Vasile Alecsandri

Şede baba pe călcâie
În tufărul cel uscat,
Şi tot cată ne-ncetat
Când la luna cea bălaie,
Când la focul cel din sat.

Şi tot toarce cloanţa, toarce,
Din măsele clănţănind
Şi din degete plesnind.
Fusu-i repede se-ntoarce,
Iute-n aer sfârâind.

"Fugi, Urâte! baba zice,
Peste codrul cel frunzos,
În pustiu întunecos!
Fugi, s-alerge-acum aice
Dragul mândrei, Făt-Frumos.

De-a veni el după mine
Să-1 iubesc eu, numai eu,
Dare-ar Domnul-Dumnezeu
Să-i se-ntoarcă tot în bine,
Cum se-ntoarce fusul meu!

Iar de n-a vrea ca să vie,
Dare-ar Duhul necurat
Să fie-n veci fermecat
Şi de-a Iadului urgie
Vecinic să fie-alungat!

În cap ochii să-i se-ntoarcă
Şi să-i fie graiul prins,
Iar Satan, c-un fier aprins,
Din piept inima să-i stoarcă
Şi s-o ardă-n foc nestins!

Fiară-Verde să-1 gonească
Cât va fi câmp de gonit
Şi lumină de zărit.
Noaptea încă să-1 muncească
Sânge-Roş şi Hraconit!"

Toarce baba, mai turbată!
Fusu-i zboară nevăzut,
Căci o stea lungă-a căzut,
Pe lună s-a pus o patâ
Şi-n sat focul a scăzut:

"Dragă puiule, băiete,
Trage-ţi mâna din cel joc
Ce se-ntoarce lângă foc,
Ş-ochii de la cele fete,
Cu ochi mari, făr' de noroc.

Vin' la mine, voinicele,
Că eu noaptea ţi-oi cânta,
Ca pe-o floare te-oi căta,
De deochi, de soarte rele,
Şi de şerpi te-oi descânta.

Vai! din ziua cea de vară
Când, prin luncă rătăcit,
Cântai Doina de iubit,
Cu-a mea inimă amară
Sufletu-mi s-a învrăjbit!

Adă-mi faţa ta voioasă
Ş-ai tăi ochi de dezmierdat,
Că mă jur în ceas curat
Să-ţi torc haine de mătasă,
Haine mândre de-mpărat.

Vârcolacul se lăţeşte
Sus, pe lună, ca un nor,
Vin' ca pasărea-ntr-un zbor
Pân' ce viaţa-mi se sfârşeşte
Ca şi lâna din fuior."

Baba Cloanţa geme, plânge,
Căci fuiorul s-a sfârşit,
Iar voinicul n-a venit!
Mâinile cumplit îşi frânge,
Crunt strigând spre răsărit:

"Sai din hău făr' de lumină
Tu, al cerului duşman!
Tu, ce-n veacuri schimbi un an
Pentr-un suflet ce suspină,
Duhul răului, Satan!

Tu, ce stingi cu-a ta aripă
Candela de pe mormânt,
Unde zac moaşte de sfânt,
Când înconjuri într-o clipă
De trei ori acest pământ!

Vin' ca-n ceasul de urgie
Când zbori noaptea blestemând,
Ca să-mi faci tu pe-al meu gând
Că de-acum pe vecinicie
Tie sufletul îmi vând!"

Abia zice, şi deodatâ
Valea, muntele vuiesc,
În nori corbii croncăiesc,
Şi pe-o creangă ridicatâ
Doi ochi duşmani strălucesc!

"Eu pe mândru-ţi 1-oi aduce
(Zbiară-un glas ce dă fiori),
Printre şerpi şi printre flori,
La cea baltâ de mă-i duce
Şi-mprejuru-i de trei ori!"

Baba Cloanţa se porneşte
Fără grijă de păcat,
Cu Satan încălecat,
Ce din dinţi grozav scrâşneşte
Şi tot blestemă turbat.

Saltă baba, fuge, zboară
Cu sufletul după dor,
Ca o buhnă la izvor,
Şi-n urmă-i se desfăşoară
Toată lâna din fuior.

Fuge baba despletită,
Ca vârtejul fioros,
Sus, pe malul lunecos,
Şi-n tăcerea adâncită
Satan urlă furios.

Mii de duhuri ies la lună,
Printre papură zburând,
Şi urmează şuierind,
Baba Cloanţă cea nebună
Care-aleargă descântând.

Codrul sună, clocoteşte
De-un lung hohot pân' în fund.
Valea, dealul îi răspund
Prin alt hohot ce-ngrozeşte,
Dar pe dânsa n-o pătrund!

Ea n-aude, nici nu vede,
Ci tot fuge ne-ncetat,
Ca un duh înspăimântat,
Căci Satana o repede
Către ţelul depărtat.

Zece pasuri încă grele...
Mândrul că şi-a dezmierda,
Ca pe-o floare 1-a căta,
De deochi, de soarte rele
Şi de şerpi 1-a descânta.

Doi paşi încă... Vai! în lunc
Ţipă cocoşul trezit;
Iar Satan afurisit
Cu-a sa jertfă se aruncă
În băltoiul mucezit!

Zbucnind apa-n nalte valuri,
Mult în urmă clocoti,
În mari cercuri se-nvârti,
Şi de trestii, şi de maluri
Mult cu vuiet se izbi.

Iară-n urmă liniştită
Dulce unda-şi alina,
Şi în taină legăna
Faţa lunii înălbită
Ce cu ziua se-ngâna...

Când pe malu-i trece noaptea
Călătorul şuierând
Printre papuri când şi când
El aude triste şoapte
Ş-un glas jalnic suspinând:

"Vin' la mine, voinicele,
Că eu noaptea ţi-oi cânta,
Ca pe-o floare te-oi căta,
De deochi, de soarte rele
Şi de şerpi te-oi descânta!"

Vasile alecsandri poezia Andrii Popa

Cine trece-n Valea-Seacă
Cu hamgerul fără teacă
Şi cu pieptul dezvelit?
Andrii-Popa cel vestit!

Şapte ani cu voinicie
Şi-a bătut joc de domnie
Şi tot pradă ne-ncetat,
Andrii-Popa, hoţ bărbat!

Zi şi noapte, de călare,
Trage bir din drumul mare,
Şi din ţară peste tot!
Fug neferii cât ce pot,

Căci el are-o puşcă plină
Cu trei glonţi la rădăcină,
Ş-are-un murg de patru ani,
Care muşcă din duşmani,

Ş-are fraţi de cruce şapte,
Care-au supt sânge cu lapte.
Şi nu-i pasă de nimic,
Andrii-Popa cel voinic!

Căpitane, frăţioare,
Ce se vede despre soare?
Să zăresc vro patru cai!...
N-auzişi tu de-un Mihai?

Căpitane, te găteşte,
Mihai mândrul te goneşte.
Iată-1, vine ca un zmeu!
Fă trei cruci la Dumnezeu.

Cum îi vede-n depărtare,
Popa strigă-n gura mare:
"Hai la goană de neferi!
Hai la horă de muieri!"*

A zis! ţipă, se aruncă,
Trece şes, pâraie, luncă
Cu fugarul sprintenel
Şi cu hoţii după el.

Mihai mândrul vine iară,
Falnic ca un stâlp de pară,
Pe-un cal alb ce n-are loc
Şi din ochi aruncă foc.

Fug cum fuge-o o rândunică,
Fug ca fulgerul când pică,
Şi se duc voinicii, duc,
Cu urgie de haiduc!

Piept în piept!... câmpul răsună
Toţi de tot dau împreună.
Toţi la luptă-s încleştaţi,
Toţi în sânge încruntaţi.

"Ura, fraţi!" caii nechează,
Sus văzduhul scănteiază.
"Ura!" moartea s-a ivit!
Vulturu-n zbor s-a oprit!

Zi de vară pân-în seară
Dau voinicii să se piară
Şi cu fierul ascuţit,
Şi cu pumnul amorţit.

Sângele-n răni gâlgâieşte,
Glasu-n gură se sfârşeşte.
Zece-s morţi! doi încă vii,
Mihai mândrul şi Andrii.

Andrii fuge făr' de-o mână,
Prinde murgul la fântână,
Dă pieptiş, sare pe şa
Şi din gură zice-aşa:

"Zbori, copile sprintenele,
Să mă scapi de chinuri grele,
Că mă jur, de mă-i scăpa,
Ca pe-un frate te-oi căta".

Murgul sprinten se repede.
În zadar! Mihai mi-1 vede!
"Stai, hoţ-popă, dragul meu,
Să-ţi arăt cine sunt eu!"

Şi cum zice, mi-1 chiteşte,
Drept în frunte mi-l loveşte!
"Ura!" Vulturul din nori
Răcni falnic de trei ori.

miercuri, 18 februarie 2009

Vasile Alecsandri - Strunga

În pădurea de la Strungă
Sunt de cei cu puşca lungă
Care dau chiorâş la pungă!

Sunt de cei ce-mpuşcă-n lună,
Care noaptea-n frunze sună,
Feciori de lele nebună!

Fă-te-n laturi, măi creştine,
Dacă vrei să mergi cu bine,
Să rămâi cu viaţă-n tine!

În potica fără soare
Ei te-aşteaptâ la strâmtoare
Să te prade, să te-omoarel...

În dumbrava cea vecină,
Unde buhna greu suspină,
Vezi cea zare de lumină?

Opt voinici cu spete late
Şi cu mâneci suflecate,
Stau cu puştile-ncărcate.

Trei sărutâ crucea sfântă,
Trei se luptâ greu la trâ.ntă,
Unul drege, unul cântă:

"Oliolio, ciocoi bogate!
Ici de-ai trece, din păcate,
Să-ţi arunc doi glonţi în spate.

Oliolio, mândră fetică!
De-ai veni cole-n potică
Să te fac mai frumuşică.

Că mi-i puşca hultuită.
Şi mi-i ghioaga pintuită,
Şi mi-i inima-ncolţită.

Oliolio, măi Taie-Babă!*
Căci nu şuieri mai degrabă,
Să sărim, voinici, la treabă!

Puşculiţa-mi rugineşte,
Tinta-n ghioagă se toceşte,
Murgul sare, nechezeşte!...

În pădurea de la Strungă
Ce slujeşte puşca lungă
Fără luptă, fără pungă?"

Vasile Alecsandri - Doina

Doina, doiniţă!
De-aş avea o puiculiţă,
Cu flori galbene-n cosiţă,
Cu flori roşii pe guriţă!

De-aş avea o mândrulică
Cu-ochişori de porumbică
Şi cu suflet de voinică!

De-aş avea o bălăioară
Naltă, veselă, uşoară,
Ca un pui de căprioară!

Face-m-aş privighetoare
De-aş cânta noaptea-n răcoare
Doina cea dezmierdătoare!

Doina, doinitâ!
De-aş avea o puşculiţâ
Şi trei glonp în punguliţâ
Ş-o sorioară de bărdiţă!

De-aş avea, pe gândul meu,
Un cal aprig ca un leu,
Negru ca păcatul greu!

De-aş avea vro şapte fraţi,
Toţi ca mine de bărbaţi
Şi pe zmei încălecaţi!

Face-m-aş un vultur mare,
De-aş cânta ziua, la soare,
Doina cea de răzbunare!

Doina, doiniţă!
Şi i-aş zice: "Mândruliţă,
Mă jur p-astâ cruciuliţâ
Să te ţin ca un bădiţă!"

Şi i-aş zice: "Voinicele,
Să te-ntreci cu rândunele
Peste dealuri şi vâlcele!"

Şi le-aş zice: "Şapte fraţi,
Faceţi cruce şi juraţi
Vii în veci să nu vă daţi!"

Hai, copii, cu voinicie,
Să scăpăm biata moşie
De păgâni şi de robie!